Da, fiind de mic copil o fire meditativă, am preferat să privesc, să mă minunez şi să mă las surprins de toată frumuseţea lui Dumnezeu "risipită" în tot Universul.
Mă fascinează frumuseţeea naturii, în toate formele sale, de la maiestatea muntelui, cu liniştea sa ce spune atât de multe lucruri, până la întinderea mării, cu freamătul său rostitor de poezie.
Deschiderea largă a unei văi şi îngustimea unui canion, croit de o apă tenace, îmi produc bucurii ce nu pot fi spuse în cuvinte.
Fenomenele extreme, deşi înfricoşătoare, mă pun în uimire şi îmi canalizează gândirea, dar şi admiraţia, înspre Dumnezeu.
Dar şi varietatea florilor, a copacilor şi a gâzelor mă fascinează.
Sunt fascinat de complexitatea corpului uman şi am o admiraţie deosebită faţă de gingăşia copiilor.
Privesc cerul noaptea cu mare plăcere, dar şi cu conştienţa infinităţii Universului.
Ce fel de Dumnezeu este acesta care le-a creat pe toate şi le ţine pe toate, dar în acelaşi timp este Tatăl meu?

Când iubirea Lui nu mai poate fi atinsă, ea trebuie văzută
Când iubirea Lui nu mai poate fi văzută, ea trebuie auzită
Când iubirea Lui nu mai poate fi auzită, ea trebuie simţită
Când iubirea lui nu mai poate fi simţită, ea trebuie CREZUTĂ!

Mitruţ Ştiopu

Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? 
(Psalmul 8:4)

Ce mic e omul, dar în acelaşi timp atât de mare!
Ce mic e omul în comparaţie cu Dumnezeu şi totuşi ce mare este în ochii lui Dumnezeu!
Ce mic e omul când, din mândrie, se vede mare şi ce mare e omul când, în smerenie, se vede mic!
Ce mic e omul văzut de duşmanii lui şi ce mare e omul văzut de prietenii lui!
Ce mic e omul care-şi iroseşte viaţa cu nimicuri şi ce mare e omul care îşi investeşte viaţa în lucrurile plănuite de Dumnezeu pentru el!
Ce mic e omul zgârcit şi ce mare e omul darnic!
Ce mic e omul neîndurător şi ce mare e omul milostiv!
Ce mic e omul care se gândeşte la el şi ce mare e omul care se gândeşte la alţii!
Ce mic e omul care îşi lucrează vremelnicia şi ce mare e omul care îşi lucrează veşnicia!
Ce mic e omul care n-are şi când are şi ce mare e omul care are şi când n-are!
Ce mic e omul care-şi urăşte şi prietenii şi ce mare e omul care-şi iubeşte şi duşmanii!
Ce mic e omul care muşcă mâna binefăcătorului său şi ce mare e omul care întoarce obrazul duşmanului său!
Ce mic e omul fără Dumnezeu şi ce mare e omul cu Dumnezeu!

Mitruţ Ştiopu

Îmi picură pianul în suflet
Pictează cu negru şi alb
Mitruţ Ştiopu

Câteodată ni se pare că suntem singuri, că nu mai sunt oameni care să gândească duhobniceşte şi parcă nu mai merită să luptăm.
Această descurajare a venit şi peste oameni mari ai lui Dumnezeu, cum a fost Ilie.
Numai că Dumnezeu nu ne lasă să ne plângem de milă şi ne spune că mai sunt mulţi alţii care nu şi-au plecat genunchii în faţa altor dumnezei.
Acum mai bine de 10 ani am primit şi eu această încurajare şi am scris această scurtă meditaţie.
Poate îţi va folosi şi ţie. Mie mi-a prins bine.

- Unde-mi sunt fiii, întrebă stăpânul?
- Unul seamănă vânt, altul seceră furtună; unul hraneşte porci, iar alţii dorm, răspunse slujitorul.
Lacrimi amare i-au brăzdat obrajii stăpânului, ca nişte mărgăritare născute din grea suferinţă.

- Doamne, nu plânge! Iata că mai văd şi alţi fii de-ai tăi. Unul pescuieşte, altul face corturi; unul drege zidurile cetăţii, iar altul împarte grâu la cei înfometaţi.
Şi peste întristare se aşternu bucuria.

Dar ce greu de purtat este amestecul de lacrimi şi zâmbet!

Mitruţ Ştiopu

Într-o zi ca aceasta, Domnul Isus a făcut un lucru nemaiauzit şi cu totul ieşit din comun.
Iată ce scrie în Biblie:
Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâni, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,
S-a sculat de la masă, S-a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el.
Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
A venit, deci, la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?"
Drept răspuns, Isus i-a zis: "Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea."
Petru I-a zis: "Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!" Isus i-a răspuns: "Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine."
"Doamne" I-a zis Simon Petru "nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!"
Isus i-a zis: "Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi Sunteţi curaţi, dar nu toţi."
Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă; de aceea a zis: "Nu Sunteţi toţi curaţi."
După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: "Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiţi "Învăţătorul şi Domnul" şi bine ziceţi, căci Sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
(Ioan 13:1-16)

Acum mai bine de 10 ani am scris o meditaţie inspirată din acest eveniment. Şi de aceea am dorit să o aduc la lumină. Cred că e şi acum de actualitate. Şi probabil va fi până se va întoarce Domnul Isus.

Cine ia ştergarul?

Într-o lume a celor avuţi,
cine-şi mai aruncă pâinea pe ape?

Într-o lume "raţională",
cine mai urcă pe Muntele Moria împreună cu singurul său fiu?

Într-o lume a comodităţii,
cine mai aduce "jertfe care costă"?

Într-o lume plină de tâlhari,
cine mai unge răni cu untdelemn?

Într-o lume a "economiei",
cine mai sparge vasul cu mir?

Într-o lume a stăpânilor,
cine mai slujeşte?

Într-o lume "plină de praf",
cine se mai încinge cu ştergarul şi spală picioarele aproapelui său?

Mitruţ Ştiopu

Am auzit adeseori afirmaţia că timpul le vindecă pe toate.
Nu, timpul şi uitarea nu sunt leacuri, ci eventual calmante, care pot alina, oarecum, pentru o perioadă. Realitatea este că problemele nerezolvate nu pot fi nici ascunse, nici îngropate şi nici nu poţi fugi de ele. Ele te vor urmări şi apăsa, fie că sunt păcate, traume emoţionale, temeri, sau secrete straşnic păstrate.
Chiar şi aşa multe dintre frământările nemărturisite se arată în afară prin efectele lor. Realitatea interioară determină realitatea exterioară şi atitudinea interioară determină comportamentul exterior. E un mare consum de energie să tot clădeşti ziduri de apărare, pentru ca nimeni să nu vadă ce este în mintea şi inima ta. Este o mare tensiune să tot construieşti imagini pentru uzul extern, pentru a ascunde singura imagine veritabilă, cea ascunsă de toţi ochii.
Merită oare să intri în această cursă permanentă, cursă pe care oricum nu o vei câştiga până la urmă? Cu siguranţă că nu merită, mai ales când există soluţia curăţirii şi a vindecării!

Am primit o melodie de la Tenth Avenue North, care va figura pe următorul lor album - "The Light Meets the Dark" (Lumina întâlneşte întunericul), melodie care se numeşte "Healing Begins" (Vindecarea începe). Un vers este de-a dreptul copleşitor: "Sparks will fly as grace collides With the dark inside of us" (Scântei vor sări când harul va întâlni întunericul din noi).
De ce e nevoie pentru asta?
Să te întorci acolo unde e "întunericul" tău şi să nu te opui luminii care vine.
Şi sângele Lui îşi face lucrarea de curăţire şi tămăduire.

So you thought you had to keep this up
All the work that you do
So we think that you're good
And you can't believe it's not enough
All the walls you built up
Are just glass on the outside

So let 'em fall down
There's freedom waiting in the sound
When you let your walls fall to the ground
We're here now

This is where the healing begins, oh
This is where the healing starts
When you come to where you're broken within
The light meets the dark
The light meets the dark

Afraid to let your secrets out
Everything that you hide
Can come crashing through the door now
But too scared to face all your fear
So you hide but you find
That the shame won't disappear

So let it fall down
There's freedom waiting in the sound
When you let your walls fall to the ground
We're here now
We're here now, oh

This is where the healing begins, oh
This is where the healing starts
When you come to where you're broken within
The light meets the dark
The light meets the dark

Sparks will fly as grace collides
With the dark inside of us
So please don't fight
This coming light
Let this blood come cover us
His blood can cover us

This is where the healing begins, oh
This is where the healing starts
When you come to where you're broken within

Aşa cum zilnic hrana o mărunţim în gură,

Aşijderea viaţa o destrămăm în clipe...

Iubire de mai poate la loc s-o înfiripe,

Cum izvorî din sine, dumnezeiesc de pură.

Vasile Voiculescu

Sonetele unei iubiri (CXCIII)

9 august 1955

4 Martie 1977, ora 21.22

56 de secunde. Doar atât a durat cutremurul din 4 Martie 1977. Aşa ar scrie un jurnalist. Cel ce a trăit cele 56 de secunde poate spune că a părut că nu se va mai termina niciodată.
Un amestec de teamă cumplită şi un sentiment al neputinţei totale te stăpânesc în asemenea situaţii.
Aveam la acea dată 19 ani şi nu-L cunoşteam pe Dumnezeu. O experienţă extremă care te face să te gândeşti la Dumnezeu oricât de departe ai fi de El.
Greu de povestit ce ai văzut, dar e şi mai greu de exprimat ce ai simţit.
Camera în care eram părea de carton, schimbându-şi unghiurile dintre pereţi şi tavan; candelabrul era ca un scrânciob scăpat de sub control.
Betonul din curte părea un covor ce se vălurea sub picioarele tale şi te făcea să te laşi la pământ pentru că nu te mai puteai ţine vertical. O senzaţie de gol în stomac, oarecum asemănătoare cu răul de mare, te stăpânea.
Tot ce-ţi doreai era să se termine şi părea că sunt ore de când a început.
Am trăit 56 de secunde de manifestare fizică a puterii lui Dumnezeu prin frământarea acestui Pământ.
Şi nu eram în Bucureşti ci în Caransebeş.
Cumplit însă a fost în Bucureşti şi în Zimnicea.
Cei ce glumesc cu Dumnezeu ar trebui să nu uite că El este Creatorul nu numai al acestui Pământ, ci a întregului Univers.
Mă stăpâneşte un gând de mare mulţumire. Mi-a dăruit Dumnezeu zile ca să mă pot împăca cu El

Când fluturul îşi arde aripa-n lumânare,

El nu râvneşte seul, ci magica lumină.

Vasile Voiculescu

Sonetele unei iubiri (XXXIX)

24 iulie 1955

A cunoaşte-nseamnă iarnă,
A iubi e primăvară.
Lucian Blaga - Primăvara

Ne bate primăvara-n inimi
Să-i deschidem!
Vasile Voiculescu
Sonetele unei iubiri
CLXVIII

Îmi aduc aminte de acest mic cântecel pe care îl ştiu din copilărie. Mărturisesc că nu am fost niciodată împătimit după iarnă. Mi-a plăcut iarna mai degrabă privită pe fereastră. Are o poezie a ei şi un simbolism evident. Iarna simbolizează puritatea, liniştea, domolirea patimilor.
Şi tot atât de adevărat este că iarna simbolizează şi moartea, îngheţul relaţiilor, indiferenţa.
Anotimpurile mele favorite sunt primăvara (târzie) şi toamna (timpurie). Nu mă supără nici vara, ca un iubitor de căldură ce sunt.
De aceea când iarna începe să fie biruită de primăvară, în această luptă ciclică, mă gândesc la simbolismul primăverii.
Primăvara înseamnă înnoire, însufleţire, revitalizare, viaţă abundentă.
Se spune că cu o floare nu se face primăvară. E adevărat, dar cu o floare începe primăvara.
Copil fiind aveam un calendar interior şi ştiam cînd apar ghioceii, toporaşii, viorelele. Mergeam să culegem aceste flori cu bucuria schimbării.
Floricelele acestea firave, dar curajoase, se luptau cu ultimele petice de zăpadă şi îndrăzneau să le înfrunte: o lecţie frumoasă.
Mângâierea soarelui de primăvară, adierea călduţă a vântului de primăvară, vânzoleala insectelor, vigoarea mugurilor şi a primelor frunze, sunt minuni pe care nu poţi să nu le admiri. Şi dacă eşti cinstit nu poţi să nu admiri Viaţa, pe Cel ce a creat fiecare lucruşor.
Şi aşa cum a creat şi însufleţeşte viaţa biologică, tot aşa El a dat şi viaţa spirituală şi o revitalizează.
La înnoirea spirituală mă gîndesc primăvara. Până la urmă ăsta şi este folosul unui om. Natura va trece şi frumuseţea ei va fi înlocuită cu frumuseţea unui Paradis regăsit.
Viaţa din Dumnezeu este garanţia veşniciei.
Vezi:
Vine, vine primăvara 1
Vine, vine primăvara 2

Privighetoarea oarbă cu mult mai dulce cântă.

Vasile Voiculescu

Sonetele unei iubiri (CLXIII)

25 decembrie 1954

Când deschid ochii dimineaţa, într-un anumit fel sunt un om nou, somnul având darul să mă decupleze de ziua care a trecut şi astfel să am şansa unui nou început.
De ce azi nu ar fi umblarea mea sub semnul lipsei de duplicitate interioară şi exterioară?
De ce vorbirea mea nu ar rămâne azi la DA - DA şi NU - NU?
De ce trăirile mele nu ar putea să rămână nealterate de pofte nesăbuite şi lipsă de echilibru?
De ce să nu îi dau voie lui Dumnezeu să fie CENTRU în viaţa mea?
E o decizie zilnică să iau crucea, să ma leapăd de mine însumi şi să-L urmez fără vicleşuguri, chiar şi religioase.
Simplitatea inimii şi a minţii nu înseamnă simplism, îngustime, ci înseamnă să trăiesc viaţa intens, fără inimă împarţită şi gânduri ascunse, înseamna de fapt să valorific ziua cu Dumnezeu şi cu semenii mei fără a o irosi într-un teatru ieftin.
Câtă energie trebuie să depui ca să construieşti şi să întreţii o imagine?
Nu ar fi mai bine ca această energie să fie investita în a căuta "mai întâi" pe Împăratul, Împărăţia şi treburile Împărăţiei?

Fericiţi sunt oamenii nesofisticaţi si multă fericire aduc si altora!

Dintre atâtea chinuri, venite asupra-mi hoarde,

Păstrez dureri de care nu pot să mă despart;

Tot sufletul mi-e-n ele, ca sunetul în coarde

Ce încă vii vibrează vioara când s-a spart.

Vasile Voiculescu

Sonetele unei iubiri (CLXI)

14 decembrie 1954

Măsoară pas! Măsoară-avânt!
E tânăr încă-acest pământ!
Acolo boabe cad, şi zac, şi mor.
Tăcerea-i dulce, bun al tuturor.
Una, aici pe brazdă, a pleznit.
E bine. Dulce-i soarele-n zenit.
Toate-n pământ visează-n somnul lui.
Şi toate cad cu voia Domnului.

Conrad Ferdinand Meyer
Trad. Ştefan Augustin Doinaş

Viaţa mea întreagă? O văd şi mă înfior:
Hrănite din păşunea păcatelor în floare,
Cirezi de zile sure gonesc, neştiutoare,
Spre infernalul abator.

Le sunt păstor? Pot spune casapul lor, mai bine!
Stăpâne, Doamne, vino-mi degrab-în ajutor,
Să mân, măcar pe-acestea ce-mi rămân, puţine,
La plaiul tău mântuitor.

Vasile Voiculescu
ianuarie 1955, Bucureşti
Gânduri albe

Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie.

Vasile Voiculescu

Sonetele unei iubiri (CLVIII)

2 decembrie 1954

În adâncul inimii nimeni nu apreciază lucrurile ieftine. Acestea sunt considerate de slabă calitate şi ca atare aprecierea noastră faţă de ele e foarte scăzută.
Dacă în domeniul material e aşa, cu atât mai mult e valabil în lumea spirituală.
Comportamentul unui creştin este direct proporţional cu valoarea pe care o atribuie în sens spiritual jerfei Domnului Isus Hristos.
Ce s-a putut întampla în Ghetsimani ca Isus să transpire sange?
Ce a fost la Golgotha atât de groaznic ca Însuşi Tatăl Său să Îşi întoarcă privirea de la El?
Dumnezeu-Iubirea - să Îşi întoarcă faţa de la cineva care suferă?
Dumnezeu-Iubirea - să Îşi întoarcă faţa de la Însuşi Fiul Său preaiubit?
Ce conflict cosmic putea să provoace această reacţie?
De fapt Tatăl întorcându-Şi privirea de la Fiul Său S-a întors spre tine.
De dragul tău a făcut-o - nespusă taină a iubirii Celui ce este Iubire!
M-a pus în taler cu Însuşi Fiul Său şi balanţa a înclinat în favoarea mea.
Ce fel de Dumnezeu e acesta?
Ce fel de atitudine ar trebui să am faţă de El?
Ce dragoste ar trebui sa-I port?
Ce ascultare, din dragoste, ar trebui să am?

Iubirea şi frumosul nu distrug
Te uiţi la floare fără sfâşiere
Şi somnul pruncului poţi să-l săruţi
Şi lacrimile ţin de mângâiere.

Ioan Alexandru
Iubirea şi Frumosul (fragment)
Pământ transfigurat 1982

Acum 95 de ani se stingea din viaţă Fany Crosby.
Ea este una dintre cele mai prolifice compozitoare de imnuri creştine, printre cele mai cunoscute texte ale sale fiind "Blessed Assurance", "Jesus Is Tenderly Calling You Home", "Praise Him, Praise Him", şi "To God Be the Glory".
Ce se ştie mai puţin este faptul că Fanny a fost nevăzătoare de la vârsta de 6 ani, de pe urma unei răceli urmate de o inflamaţie la ochi şi un tratament total greşit.
Fără tată, care murise când ea avea doar 1 an, ea a fost crescută de mama sa şi de bunica sa.
De mică memora pasaje lungi din Scriptură.
Şi-a făcut educaţia academică, deşi era nevăzătoare şi a învăţat să cânte la pian, chitară şi cu vocea.
A început să scrie încă de la 8 ani: A Blind Girl and Other Poems (1844), Monterey and Other Poems (1853) şi A Wreath of Columbia's Flowers (1858).
În întreaga ei viaţă a scris peste 8000 de imnuri, în afară de faptul că a predat, a ţinut prelegeri, a luptat pentru drepturile nevăzătorilor.
Ea nu a fost deloc o învinsă, ci o învingătoare; o învingătoare cu Dumnezeu.
Iată ce spunea ea: "A fost voinţa divină a lui Dumnezeu ca eu să fiu nevăzătoare toată viaţa şi îi mulţumesc pentru lipsa vederii. Dacă mâine mi s-ar oferi vederea perfectă nu aş accepta-o. Nu aş fi putut cânta imnurile pentru slava lui Dumnezeu dacă aş fi fost distrasă de lucrurile frumoase şi interesante pe care le am."
Şi în altă ocazie spunea: "când voi ajunge în ceruri, prima faţă care îmi va bucura privirea va fi cea a Mântuitorului meu!"
Ce exemplu!