Şi cu cât este pronunţat şi invocat mai mult, declamat şi declarat în orice ocazie, cu toate că se scriu cărţi despre iubire şi se fac seminarii, tot mai puţină dragoste este.
Creşte numărul avorturilor, creşte rata divorţurilor, creşte violenţa domestică...
Paradoxul este că vectorii proclamării iubirii sunt tocmai cei ce o calcă atât de uşor în picioare: celebrităţile.
Revistele mondene, televiziunea, romanele de dragoste, Hollywood-ul ne arată imagini romanţate şi ne servesc reţete de iubire.
Şi tinerii sunt minţiţi şi îndoctrinaţi acceptând ideea că iubirea înseamnă romanţă şi aventură sexuală, că a nu avea o "relaţie", chiar dacă nu eşti căsătorit, e un anacronism.
Puritatea sexuală este un lucru ce nu mai este acceptabil pentru că, nu-i aşa, trebuie să intri pregătit într-o viitoare căsătorie.
Până şi oamenii în vârstă îşi pierd minţile şi renunţă la partenerul sau partenera de viaţă, persoana care a fost alături la bine şi la rău, făcând greşeala să creadă că iubirea se poate obţine cu bani sau poziţie socială.
Lipsa de dragoste se manifestă şi prin egoismul cuplurilor care nu vor să aibă copii, de dragul carierei, sau din narcisism, fiind îndrăgostiţi de cum arată.
Asta nu are decât o singură explicaţie: oamenii au uitat că iubirea nu e un concept ci este o Persoană.
Dumnezeu este iubirea şi nu orice fel de iubire, ci una care se jertfeşte.
De aceea numai El ne poate învăţa ce este iubirea. Naşterea lui Hristos, jertfa Sa, mântuirea Sa, sunt dovezi ale iubirii Sale, lecţii vii.
Duhul Sfânt produce această iubire în noi. Roada Sa este dragostea.
Poate că citirea şi recitirea acelui "manifest al iubirii", pe care îl găsim în 1 Corinteni 13 ne-ar deschide ochii care este "manualul" iubirii şi ne va răspunde întrebărilor noastre.
Jaeson Ma, un slujitor al lui Dumnezeu pentru generaţia tânără şi nu numai, este o imagine vie a iubirii lui Dumnezeu, care este acum transmisă mai departe.
Mama sa, o femeie credincioasă, nu a vrut să-l avorteze şi l-a păstrat chiar dacă era divorţată.
American de origine chineză, a crescut într-un cartier vietnamez unde a intrat în bandele de traficanţi de droguri şi a ajuns şi în închisoare.
Iubirea lui Dumnezeu l-a cucerit într-un mod radical şi viaţa lui a luat cu totul altă direcţie.
Actualmente Jaeson deşi are doar 27 ani este preşedintele Campus Church Networks, reuşind să planteze mai bine de 200 de biserici în campusurile universitare din întreaga lume.
L-a cucerit iubirea lui Dumnezeu, îl mişcă iubirea lui Dumnezeu, arată iubirea lui Dumnezeu, şi cântă iubirea adevărată.
Iată un cântec extraordinar despre iubire, chiar aşa intitulat Iubirea.
Cântecul este inspirat din 1 Corinteni capitolul 13. El circulă în mai multe versiuni.
Eu am ales două dintre ele, cea de-a doua fiind subtitrată în limba română.
La final îl veţi vedea pe Jaeson Ma depunând o scurtă mărturie.
1 comments:
Daca dragoste nu e nimic nu e....Dumnezeu e DRAGOSTE...deci daca nu il avem pe El e grav!!!
Trimiteți un comentariu
Îţi mulţumesc pentru comentariul tău!