A avea, a face, a fi

Mărturisesc că aceasta este o temă permanentă pentru mine.
Pe de o parte este o grilă de analiză personală, un barometru dacă vreţi.
Pe de altă parte este şi modul în care percep oamenii cu care intru în contact, oamenii cu care îmi petrec timpul şi oamenii cu care fac echipă.
Ce legătură are însă treaba asta cu creştinismul? Are legătură şi încă mare.
Nu mi-am propus să dezvolt acest subiect ci doar să-l schiţez; poate altă dată voi reveni.
Acumularea (a avea) ca şi criteriu principal în viaţa şi slujirea creştină este un pericol şi Biserica din Laodicea a căzut la acest examen.
Şi nu mă refer doar la acumularea materială, ci şi la acumulurea de funcţii şi/sau titluri, la acumularea de resurse nevalorificate, la "acumularea" numerică (cât mai mulţi membrii...), etc...
Şi a face poate deveni o problemă. Ni se spune de mici că a sluji este un lucru bun. Aşa e, însă după o vreme facem o suprapunere incorectă între a face şi a sluji.
Nu tot ceea ce facem în domeniul religios e slujire din diverse motive, cum ar fi de exemplu atitudinea, motivaţia...
Şi e periculos şi pentru acel ce intră în această goană a activismului religios, dar şi pentru noi pentru că tindem să evaluăm valoarea oamenilor după câte au făcut.
A fi este poate cel mai neglijat aspect al vieţii şi trăirii creştine. Şi omeneşte e explicabil. "Caracterele" nu sunt neapărat spectaculoase, ci mai degrabă discrete. Un caracter este de multe ori deranjant pentru "propăşirea" cauzei. E mai bine când e la distanţă.
Poate am zugrăvit oarecum schematic, dar rămân la ideea că scara e răsturnată.

Oricum, dacă îţi pasă de tine şi de dacă te interesează ce apreciază Dumnezeu, fă-ţi periodic un consult! Merită!