Ce e bucuria?

Titlul acestei postări ar putea sugera un conţinut filozofic sau teologic, sau o încercare de eseu literar.
Nu e nimic de felul acesta. Pur şi simplu am experimentat încă odată bucuria în formă intensă.
Puţin după miezul nopţii a venit fiul nostru Gabi la noi şi ne-a spus că a luat hotărârea cea mai importantă pe care un om o poate lua pe acest pământ.
Şi-a predat viaţa Domnului Isus, fără să fie împins de la spate, după câţiva ani de crize adolescentine şi căutări în alte zone.
Nu pot să vă spun ce am simţit noi doi ca părinţi. Aşa ceva poate înţelege doar cineva care a trecut pe aici. După ani de zile de aşteptare, Dumnezeu ne-a dăruit şi acest moment.
Am ascultat mărturisirea lui şi am încercat să îmi stăpânesc plânsul, ceea ce nu prea mi-a reuşit şi nici soţiei mele.
Momentul în care ne-am rugat împreună, din toată inima, este de neuitat.
După 27 de ani de la o experienţă similară prin care am trecut eu, iată că am bucuria să îmi văd amândoi copiii împăcaţi cu Dumnezeu.
Ne-am dorit acest lucru cu toată fiinţa noastră şi Dumnezeu ni l-a dat.
Nu am meritat, dar am crezut că Dumnezeu va răspunde dorinţelor şi rugăciunilor noastre şi ale celor ce ne-au susţinut în această cauză.
Mi-ar fi plăcut să mai trăiască mama mea care a deschis drumul acestor rugăciuni şi care spunea întotdeauna "ştiu că Dumnezeul meu mă ascultă!"
Voiam să împărtăşim această bucurie cu voi şi să mulţumim tuturor acelora care au fost alături de noi în rugăciune!
De-acum ne rugăm pentru Gabi ca Dumnezeu să-l ia în slujba lui şi să poată fi şi el o binecuvântare pentru alţii, aşa cum spunea în rugăciunea din noaptea trecută.