Lecţii din trecut

Această fotografie este de prin 1991 sau 1992. Aveam pe atunci vreo 34 de ani, iar fiica mea, Ana-Maria doar vreo 4-5 ani.
Înfăţişarea mea spune câte ceva despre mine şi prestaţia mea din acea perioadă. Eram nonconformist, însă nu "revoluţionar" şi foarte orientat pe atingerea unor obiective.
Pentru asta eram gata să sacrific totul.
Şi dacă determinarea aceasta poate fi considerată ca pozitivă, şi chiar m-a ajutat foarte mult, există şi aspecte nu foarte pozitive ale acesteia.
Au fost lucruri în care am greşit. Că nu am făcut-o intenţionat e altă problemă.
Am fost foarte neglijent cu sănătatea mea şi asta a venit la decontare în aceşti ani.
Cred că am greşit şi faţă de familia mea. Le-am impus un regim de viaţă foarte spartan, ca al meu, crezând că aşa e bine.
Soţia mea a fost sprijinul meu fenomenal şi a ţinut ritmul, poate pentru că înţelegea acele rigori, dar copiii cred că au avut parte de frustrări.
Imaginea aceasta cred că e sugestivă. Probabil că nu am băgat-o în seamă pe fiica mea pentru că aveam preocupări "mai importante".
Copiii mei nu s-au bucurat nici pe departe de atenţia pe care meritau s-o aibă. De prea multe ori i-am tratat cu dreptate, dar nu cu iubire.
Poate vă întrebaţi de ce fac această confesiune publică? 
Mă gândesc că poate voi veţi face altfel.
Harul lui Dumnezeu a fost aşa de mare, încât amândoi copiii mei, după ce au trecut de crizele vârstei, s-au împăcat cu Dumnezeu şi relaţia noastră este acum restaurată deplin. Sunt unul dintre tăticii care aude din gura copiilor săi cuvintele magice: "tata, te iubesc!"
Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru asta.