Cum poţi trăi fără visuri?

Dumnezeu l-a creat pe om din ţărâna pământului, a suflat în el suflare de viaţă şi astfel omul a devenit un suflet viu, o personalitate, o personalitate a Universului.
Ce destin rezervat omului de către Dumnezeu! Să dea nume animalelor, să stăpânească peste tot pământul şi să aibă comunicare şi comuniune cu Dumnezeu!
Cu toate că a căzut în păcat şi a pierdut accesul direct la Creatorul său, destinul omului nu a fost schimbat.
Iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu s-a manifestat prin Jertfă, jertfă supremă de Fiu de Dumnezeu.
A pus Dumnezeu în noi ce nu a pus în nici o altă fărâmă a creaţiei Sale. Putem avea speranţe, aspiraţii, viziuni, visuri, putem trăi ca Oameni.
De ce atunci oamenii, indiferent de vârstă, uită să mai viseze; să mai viseze cu ochii deschişi?
Sunt oameni care trăiesc ca plantele sau ca animalele, împlinindu-şi doar nevoile biologice, dar nimic pentru minte, pentru suflet, pentru vis?
Cu o aparenţă de înţelepciune auzi explicaţii cum că vine o vreme când trebuie să îţi vii în fire şi să încetezi să mai visezi "cai verzi pe pereţi", prin această sintagmă înţelegându-se orice vis, orice aspiraţie, orice ideal.
Omul nu a fost creat să se târască ci să umble vertical. Aceasta este poziţia sa normală. Dar îi face parte Dumnezeu, prin graţie, de bucuria zborului, prin vis, prin aspiraţie, prin idealuri.
Am visat într-o noapte că zbor. A fost o bucurie extatică. Am regretat că m-am trezit.
Dar visul nu e deloc doar o idee, e descătuşarea sufletului şi înălţarea lui spre alte sfere.
Poate ai avut un părinte sau un mentor care te-a învăţat să visezi, dar vine vremea ca tu însuţi să deschizi aripile şi să zbori.
Ba chiar mai mult, tu trebuie să înveţi pe alţii să zboare. Şi singurul mod de-a face acest lucru este prin exemplu personal.