Mărturii: Brian "Head" Welch

12 aprilie 2010 |

Pentru unii dintre creştinii din România, convertirea este percepută ca un fel de reorientare religioasă.
Chiar există expresia aceasta: "am trecut la legea asta".
Schimbi biserica, renunţi la unele vicii, te faci copil cuminte şi apoi te îmbraci în haine albe.
Nu vreau să bagatelizez, ba dimpotrivă, m-aş bucura dacă am înţelege convertirea nu ca o cosmetizare sau îmbunătăţire, ci ca o naştere, în urma căreia apare o nouă creaţie.
Convertirea vine în urma unei reale întâlniri cu Hristos, o experienţă reală, dar absolut inexplicabilă raţional.
Cel mai bine înţelegem acest lucru prin efectele sale.
Aşa a fost convertirea lui Saul, care a transformat un om neînduplecat în apostolul Neamurilor.

Brian "Head" Welch este un nume pe care iubitorii muzicii heavy metal îl cunosc foarte bine, la fel ca al formaţiei în care a cântat, Korn.
S-a născut la 19 Iunie 1970 şi a început să cânte la chitară la vârsta de 10 ani, îndemnat de tatăl său, pentru că acest instrument e mai puţin zgomotos ca tobele.
În 1993 s-a format grupul Korn (se scrie KoЯn), formaţie care s-a bucurat de un succes foarte mare, vânzând până în prezent 30 milioane de discuri.
Brian a cântat la chitară şi voce, fiind considerat plasat pe poziţia 26 din Top 100 Cei mai mari chitarişti Heavy Metal din toate timpurile.
În 1993 se căsătoreşte cu Rebekah, cu care are un copil, care însă este dat de către Rebekah spre adopţie.
La 6 Iulie 1997 se naşte fetiţa lor Jennea Marie Welch.
Deja Brian era tot mai implicat în consumul de droguri, ca şi soţia sa, ceea ce a dus până la urmă şi la divorţul lor, lui fiindu-i încredinţată fetiţa.
A venit anul 2005, anul în care trăieşte o experienţă atât de vie a prezenţei lui Dumnezeu, Singurul care i-a putut schimba viaţa. A fost botezat în râul Iordan.
A scris două cărţi, Save Me from Myself (2007) şi Washed By Blood (2008).
Acum cântă singur şi se adresează celor care au aceeaşi viaţă ca a lui înainte de convertire.
Următorul videoclip îl prezintă pe Brian povestind cum i-a fost schimbată viaţa.


De asemenea puteţi asculta un interviu mai amplu cu Brian accesând acest link: Interviu

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Îţi mulţumesc pentru comentariul tău!