Din nou despre părinţi şi despre Părinte

Mi-e greu să scriu aceste cuvinte dar ştiu că trebuie să le scriu.
Acum 6 ani de zile mi-am pierdut în aceeaşi zi mama, mentorul şi un prieten foarte bun, toate întruchipate de aceeaşi persoană. La 45 de ani rămâneam orfan de mamă. Şi vă rog să mă credeţi că doare mai tare decât vă puteţi imagina. Şi astăzi mai plâng câteodată după ea. Încerc să o fac în ascuns. Plâng nu cu disperare, sau lipsit de nădejde, ci pentru că mi-e dor de spiritul şi înţelepciunea ei.
Nu am ţinut doliu după ea dintr-un motiv foarte simplu, în afară de faptul că nici ea nu şi-ar fi dorit acest lucru: nu am ţinut doliu pentru că ea nu era de plâns. Şi dacă emoţional mi-era greu, în duhul meu am acceptat că era timpul să meargă acasă.
Astăzi dimineaţa, într-un mod discret, oarecum atipic faţă de personalitatea sa extravertită, a plecat şi tatăl meu.
Nici după el nu am să ţin doliu. Personalitate controversată, cu o voinţă foarte puternică, a avut focul acesta al predicării Evangheliei şi mergea şi acolo unde alţii nu prea se îndemnau să meargă. Şi chiar dacă mulţi nu ştiu a făcut-o cu orice risc în vremuri tulburi. Boteza clandestin pe cei ce nu erau primiţi la botezurile oficiale, datorită condiţiilor politice din anii '60-'70.
De la el am învăţat tenacitatea şi asumarea riscurilor în slujire.
Chiar dacă sună ciudat pentru urechile celor tineri acum pot spune că sunt orfan şi de tată, chiar dacă am 51 de ani.
Părinţii mei l-au căutat şi slujit pe Dumnezeu aşa cum au ştiut ei şi asta e bine.
Însă în sens profund nu sunt un orfan. Nu sunt orfan pentru că am un Părinte ce nu moare.
A murit Fiul Său întrupat ca eu să capăt un Tată veşnic.
Dor îmi va fi de părinţii mei însă pământul nu e destinaţia finală.
Îmi voi alina dorul de părinţii mei încercând să fiu pentru alţii părinte şi bunic.
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.
1 Tesaloniceni 4:13-14

Am postat pe acest blog în 22 Octombrie Despre părinţi (http://mitrutstiopu.blogspot.com/2009/10/despre-parinti.html)
Nu ştiam că atât de repede voi reveni la această postare.

Acum voi rămâne cu nădejdea şi cu dorul!

Ascultaţi un cântec care vorbeşte atât de sugestiv despre dor.
Cântecul este cântat de Tercer Cielo şi se numeşte Yo Te Extranare.



I will miss you, you can be sure of that
There were so many beautiful and bad moments that we lived together
The details the small things that seemed unimportant
Are this that will invade my mind as I remember you

I wish I could turn back time So that I can see you again,
So that I can embrace you and never let you go
But I understand that your time has come, that God has called you to be at His side
That is the way He wanted it but I never thought it would hurt so much

Don't cry for me, I am in a place filled with light where peace exists, where there is no evil and I can rest...
Don't cry for me, it's so beautiful here, I never imagined it
I want you to be happy and all to go well with you
When your time comes I will be waiting to see you here!

I will miss you, You can be sure of that...
How can one think that life can end in one moment?
Life is dust and it can spread in one moment
You bring nothing in and you take nothing with you
Only what was inside

I wish I could turn back time So that I can see you again,
So that I can embrace you and never let you go
But I understand that your time has come, that God has called you to be at His side
That is the way He wanted it But I never thought it would hurt so much

Don't cry for me, I am in a place filled with light where peace exists, where there is no evil and I can rest... Don't cry for me, it's so beautiful here, I never imagined it
I want you to be happy and all to go well with you
When your time comes I will be waiting to see you here!